Comunicate de presă

Președinția română a Consiliului Uniunii Europene a fost reprezentată la conferința la nivel înalt „Prietenii Coeziunii”, de la Dubrovnik, de secretarul de stat Mihaela Toader.

În intervenția sa, dna. Toader a arătat că Politica de Coeziune este nu numai o politică specială a Uniunii, ci și o macro-temă, un motto pentru Președinția pe care România o exercită în primul semestru al acestui an, „într-un moment-cheie pentru Europa”.

Oficialul MFE a reamintit, în fața Statelor Membre și a Comisiei Europene, reprezentată la reuniune de comisarul european pentru Politica Regională, Dna. Corina Crețu, că Politica de Coeziune rămâne principala politică de investiții în Uniunea Europeană: „Unul dintre mesajele Președinției române a Consiliului UE pentru cetățenii europeni este acela că principala noastră sursă de prosperitate și investiții este acasă, în Europa! Creșterea noastră depinde de noi, toți. Uniunea Europeană este un club care trebuie îmbunătățit, dar care ne-a adus și continuă să ne aducă dezvoltare, care continuă să reducă disparitățile dintre regiuni. Competiția începe de acasă,  coeziunea ne face mai puternici în interiorul Uniunii și mai puternici, ca o familie, în exteriorul ei”.

Secretarul de stat Toader a subliniat în continuare că Președinția română a Consiliului UE își propune să transforme acțiuni generale în rezultate și beneficii concrete pentru cetățeni, contând, în atingerea acestui obiectiv, pe sprijinul tuturor Statelor Membre și al institutiilor UE. „Ne dorim să fim eficienți, iar rezultatele de până acum sperăm că ne confirmă ambițiile. Președinția română a Consiliului UE caută să asigure progresul în privința dosarului privind viitoarele fonduri europene alocate prin Politica de Coeziune, despre al cărei viitor vorbim inclusiv astăzi aici”.

Cu referire la pașii concreți parcurși până acum de Președinția română a CONS UE, dna. Toader a subliniat că obiectivul principal este realizarea unui progres substanțial în negocierile de la nivelul Consiliului și în continuarea trialogului cu Parlamentul European. Acest proces continuă mâine, la Bruxelles, astfel încât Președinția română a Consiliului UE să poată asigura cele mai bune premise pentru folosirea mai inteligentă și efiecientă a viitorilor bani europeni, după 2020 de către toate Statele Membre UE.

În contextul consolidării proiectului european, oficialul român a reamintit, în discursul său, importanța Summitului organizat la Sibiu, în data de 9 mai 2019.

A reamintit, totodată, celor prezenți agenda Președinției române a Consiliului UE privind Politica de Coeziune pentru următoarea perioadă:

– 13 – 14 martie, reuniunea informală a directorilor generali responsabili cu Politica de Coeziune;

–  8 – 10 aprilie, comitetul FSE;

– 11 aprilie, conferința europeană ESF+, „Un plus pentru viitorul nostru”;

– 11 – 12 aprilie, reuniunea informală a miniștrilor de resort privind coeziunea;

–  13 – 14 iunie, reuniunea informală a miniștrilor privind dezvoltarea urbană;

– 20 – 21 iunie, conferința pe evaluarea Fondurilor Europene Structurale și de Investiții;

– 26-28 iunie, reuniunea informală a atașaților din cadrul reprezentanțelor permanente ale Statelor Membre la Bruxelles, care participă la grupul de lucru Măsuri Structurale.

La rândul lor, Statele Membre au militat ferm pentru continuarea și consolidarea Politicii de Coeziune, invocând nevoia unei mai mari flexibilități, astfel încât banii europeni să nu-și piardă rolul inițial care le-a fost destinat în cadrul acestei Politici.

Conferința la nivel înalt „Prietenii Coeziunii” a fost găzduită de ministrul croat al Dezvoltării Regionale și Fondurilor Europene, Dna. Gabriela Zalac. La eveniment au fost prezente Statele Membre UE, reprezentanți ai Comitetului Regiunilor și ai altor instituții europene relevante.