Comunicate de presă

Ministrul Fondurilor Europene, Dna. Roxana Mînzatu, a participat astăzi la evenimentul „Upgrade Romania II – Soluții pentru finanțarea marilor proiecte de investiții ale României”, organizat de DC Media Group. Domnia sa a prezentat situația la zi a fondurilor europene, exemplificând prin marile proiecte de infrastructură aflate în implementare, prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).

 

A arătat că „Alocarea de peste 11 miliarde euro pentru autostrăzi, mediu, rețele de apă și canalizare, gestionare a riscurilor, energie și eficiență energetică nu acoperă necesarul de investiții nici pe transport, nici pe mediu și nici pe energie. Pentru banii pe care îi folosim azi pe zona de infrastructură, mai avem 4 ani în care putem să îi folosim pentru a avea facturi, cheltuieli, plăți de la Comisia Europeană și proiecte pentru cetățeni.”

 

Ministrul a mai precizat că România a depășit valoarea alocată de fonduri pentru domeniul transporturilor: „Pe zona de transporturi bugetul disponibil în această perioadă de programare este de 5 miliarde euro, prin POIM. Până în prezent, avem semnate 76 contracte de finanțare, în valoare de 5,37 miliarde euro. Avem încă 51 proiecte, este important să știm că există pe zona de transport rutier, metrou, naval, proiecte pe care încă ne pregătim să le aprobăm.

 

Referitor la infrastructura de sănătate, ministrul a arătat că „În perioada 2021-2027 nu doar că nu vom avea o alocare separată de 1 miliard euro dedicată spitalelor regionale, dar vom permite și altor spitale să se finanțeze dintr-un Program Operațional de sănătate dedicat.

 

În ceea ce privește perioada 2021-2027 a spus că: „Avem 30,6 miliarde euro la dispoziție, aceasta fiind propunerea Comisiei Europene.

 

 

 

Prezentarea integrală a doamnei ministru este disponibilă aici: 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

DC Media Group a organizat astăzi cea de-a doua ediție a evenimentului „Upgrade Romania, în cadrul căreia au fost dezbătute modalități de finanțări pentru proiectele de importanță majoră pentru România, rolul fondurilor europene în finanțarea acestora dar și rolul sistemului bancar pentru asigurarea resurselor financiare.

 

La eveniment, au mai participat Dl. Daniel Suciu – viceprim-ministru și ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Dl. Eugen Teodorovici – ministrul Finanțelor Publice, Dl. Răzvan Cuc – ministrul Transporturilor, Dl. Daniel Dăianu – președintele Consiliului Fiscal, Dl. Mihai Daraban – președintele CCIR și alți reprezentanți ai instituțiilor bancare și fiscale din instituțiile de profil.