Anunturi AMPOIM

Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Infrastructură Mare din cadrul Ministerului Fondurilor Europene lansează apelul ghidul solicitantului „Consolidarea Capacității de reacție în caz de dezastre”.

 

Scopul apelului vizează promovarea investiţiilor pentru consolidarea capacităţii de reacţie în caz de dezastre pentru a diminua pierderile umane şi materiale, precum şi creşterea gradului de conştientizare a populaţiei şi autorităţilor în legătură cu riscul producerii dezastrelor.

 

Bugetul apelului este de 1 miliard euro.

 

Ce activități vor fi finanțate în cadrul apelului:

  • Dotarea serviciilor profesioniste şi voluntare pentru situaţii de urgenţă cu tehnică, mijloace şi echipament de intervenţie care să permită reducerea timpului de intervenţie în caz de dezastre, răspunsul în caz de dezastru major, protecţia personalului de intervenţie, creşterea eficienţei răspunsului şi protejarea mediului;
  • Dezvoltarea infrastructurii aferente sistemului de pregătire a personalului din serviciile de urgenţă profesioniste şi voluntare prin dezvoltarea bazelor şi poligoanelor specializate de pregătire în domeniile CBRN, căutarea-salvarea din medii ostile şi asanarea de muniţie;
  • Modernizarea sistemului de comandă a incidentelor şi a sistemelor IT asociate, în vederea asigurării interoperabilităţii structurilor cu atribuţii în domeniul gestionării situaţiilor de urgenţă;
  • Construirea și dotarea unor centre regionale de intervenție multi-risc în vederea asigurării unui răspuns oportun și eficient la nivel regional și completarea și dotarea centrelor rapide de intervenție;

 

Tipuri de solicitanți:

  • Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi instituţiile aflate în subordine
  • Serviciul de Telecomunicații Speciale
  • Instituţii specializate care pot interveni pentru gestionarea unor situații de urgență specifice, numai în parteneriat cu IGSU
  • Servicii voluntare (prin autoritatea locală responsabilă) care pot interveni pentru gestionarea unor situații de urgență specifice, care funcționează în baza prevederilor OG nr. 88/2001 și a Ordinului MAI nr 96/2016, numai în parteneriat cu IGSU.

 

Proiectele pot fi depuse în perioada 16 septembrie 2019 – 31 decembrie 2022.