POCU

Programul Operațional Capital Uman (PO CU) stabilește prioritățile de investiții, obiectivele specifice și acțiunile asumate de către România în domeniul resurselor umane, continuând astfel investițiile realizate prin Fondul Social European în perioada 2007‐2013 și contribuind, totodată, la atingerea obiectivului general al Acordului de Parteneriat (AP 2014‐2020) ‐ implicit al Fondurilor Europene Structurale și de Investiții din România, şi anume, de a reduce disparităţile de dezvoltare economică şi socială dintre România şi Statele Membre ale UE.

Află mai multe despre POCU

 

Suma alocată totală – 230.693.510 Euro prin Inițiativa „Locuri de muncă pentru tineri”

Acţiunile planificate în cadrul AP 1 urmează să fie implementate în cele trei regiuni eligibile în care rata şomajului în rândul tinerilor depăşeşte 25%, şi anume: regiunea Centru (31,7%), regiunea Sud-Est (31,3%) şi regiunea Sud Muntenia (30,2%), regiuni mai puțin dezvoltateÎn concordanță cu AP 2014-20202, Recomandările Specifice de Ţară privind combaterea şomajului în rândul tinerilor, Strategia Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă 2014-2020,

Inițiativa Locuri de Muncă pentru Tineri, Planul de Implementare a Garanției pentru Tineret 2014 – 2015, Strategia Națională pentru Învățarea pe tot Parcursul Vieții, obiectivele specifice vizate în cadrul acestei priorităţi de investiţii sunt:

  • creșterea ocupării tinerilor NEETs (Not in Employment, Education or Training – nu are loc de muncă, nu urmează o formă de învățământ sau formare profesională) şomeri cu vârsta între 16 – 24 ani, înregistrați la Serviciul Public de Ocupare şi cu rezidența în regiunile eligibile (Centru, Sud-Est şi Sud Muntenia)
  • îmbunătăţirea nivelului de competenţe, inclusiv prin evaluarea și certificarea competențelor dobândite în sistem non-formal și informal al tinerilor NEETs șomeri cu vârsta între 16-24 ani, cu rezidența în regiunile eligibile (Centru, Sud-Est şi Sud Muntenia)

Prin urmare, vor beneficia de măsurile prevăzute în cadrul acestei axe prioritare doar tinerii NEETs șomeri, înregistrați la SPO direct sau prin intermediul acțiunilor de identificare a tinerilor NEETs descrise la obiectivul specific. din cadrul AP 2. Pentru a obţine rezultatele anticipate, acțiunile vor fi finanţate din resursele „Iniţiativei Locuri de muncă pentru tineri” (ILMT) și vor contribui la îndeplinirea obiectivelor prevăzute în ILMT la nivelul UE.