Anunturi AMPOCU

Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Capital Uman din cadrul Ministerului Fondurilor Europene publică ghidul solicitantului „Creșterea nivelului de calificare a angajaților prin programe de formare continuă corelate cu nevoile pieței muncii”, aferent POCU 2014-2020, Axa Prioritară 6 „Educație și competențe”, Obiectivul specific 6.12. „Creșterea participării la programele de formare profesională continuă, cu accent pe acei adulți cu un nivel scăzut de calificare și persoanele cu vârsta de peste 40 ani, din zone rurale defavorizate, inclusiv prin recunoașterea și certificarea rezultatelor învățării dobândite în contexte non-formale și informale”.

 

Scopul apelului este finanțarea unor proiecte prin mecanismul competitiv dedicat implementării la nivel național a măsurilor destinate creșterii participării la programele de formare profesională continuă, în special pentru acei adulți cu un nivel scăzut de calificare și persoanele cu vârsta de peste 40 ani, din zone rurale defavorizate.

 

Bugetul apelului de proiecte este de 60 mil. euro și se adresează regiunilor mai puțin dezvoltate (Nord-Est, Nord-Vest, Vest, Sud-Vest Oltenia, Centru, Sud-Est și Sud-Muntenia).

 

Activități eligibile finanțării:

  • Acțiuni de consiliere profesională și tutorat pentru grupul țintă vizat pentru încurajarea participării la programele de formare profesională continuă (FPC), inclusiv în legătură directă cu susținerea proceselor de validare a rezultatelor învățării dobândite în contexte non-formale și informale, dezvoltarea carierei și căutarea de noi oportunități pentru locuri de muncă;
  • Sprijin pentru participarea la programele de FPC prin măsuri integrate și flexibile cum ar fi: programe care vizează îmbunătățirea abilităților de bază și transversale, atât profesionale, cât și non-profesionale, precum și a competențelor antreprenoriale;
  • Acțiuni de evaluare, recunoaștere și validare a rezultatelor învățării dobândite în contexte non-formale și informale;
  • Organizarea de campanii/acțiuni de informare și conștientizare pentru promovarea importanței formării profesionale și participării la programele de FPC;
  • Alte acțiuni inovative pentru creșterea participării la FPC și oferirea unui sprijin educațional individualizat, inclusiv prin activități de cooperare transnațională și transfer de bune practice;

 

Solicitanți eligibili:

  • Membri ai Comitetelor Sectoriale şi Comitete Sectoriale cu personalitate juridică;
  • Organizații sindicale/ organizații patronale/ asociații profesionale/ centre publice sau private de validare/certificare a învățării anterioare/ furnizori de FPC autorizați, publici şi private/ furnizori de servicii de consiliere și orientare profesională/ pentru carieră/ camere de comerț, industrie și agricultură/ ONG-uri.

 

Apelul de proiecte va fi deschis în data de 4 octombrie 2019, ora 16.00 şi se va închide în  31 decembrie 2019, ora 16.00.