PNDR

Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 ( PNDR 2020) este Programul prin care se acordă fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană şi Guvernul României pentru dezvoltarea economico – socială a spaţiului rural din România. implementarea tehnică și financiară este asigurată de către Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale ( AFIR). Fermierii, procesatorii, antreprenorii și autorităţile publice locale au la dispoziţie aproximativ 9 miliarde de euro, fonduri europene nerambursabile pentru realizarea investiţiilor la standarde europene, eficiente şi rentabile.

Află mai multe despre PNDR

 

15.1 – plăți pentru angajamentele în materie de silvomediu și climă

Pachetul 1 – Asigurarea de zone de liniște

Pachetul 2 – Utilizarea atelajelor la colectarea lemnului din rărituri

Beneficiari:

  • Proprietarii de terenuri din FFN, care pot fi:
    o proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice
    o proprietate publică a unităţilor administrativ-teritorialeo proprietate privată a unităţilor administrativ-teritoriale
  • Asociații ale proprietarilor de terenuri prevăzuți anterior.