Comunicate de presă

„România nu a pierdut fonduri europene în 2019, în ultimele două luni fiind eliminat riscul dezangajării ce părea iminent. Sumele prevăzute pentru anul care se încheie au fost utilizate integral pentru proiecte finanțate prin intermediul Programelor Operaționale 2014-2020”, a anunțat astăzi ministrul Fondurilor Europene, Ioan Marcel Boloș.

 

Domnia sa a arătat că „Începând cu data de 4 noiembrie 2019, riscul dezangajării de fonduri a fost eliminat la nivelul tuturor Programelor Operaționale.  Mai mult decât atât, valoarea declarațiilor de cheltuieli pe care le-am transmis către Autoritatea de Certificare și Plată din Ministerul Finanțelor Publice a depășit cu peste 467 milioane euro ținta de dezangajare pentru Programele finanțate din Politica de Coeziune și pentru Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate. Astfel, valoarea declarațiilor de cheltuieli pe care le-am asigurat și transmis Ministerului Finanțelor Publice de la începutul lunii noiembrie până la sfârșitul acestui an a fost fost de 1,02 miliarde euro”, a declarat ministrul Ioan Marcel Boloș.

 

Ministrul Fondurilor Europene a reamintit că România avea, la 31 octombrie 2019, risc de dezangajare în principal pentru PO Capital Uman, PO Regional, PO Capacitate Administrativă și PO Ajutorarea Persoanelor Defavorizate.

 

Valorile declarațiilor de cheltuieli transmise de Autoritățile de Management către Ministerul Finanțelor Publice în perioada noiembrie – decembrie 2019 au fost:

  • Programul Operațional Infrastructură Mare – 258,6 mil. euro
  • Programul Operațional Capital Uman – 177,5 mil. euro
  • Programul Operațional Competitivitate – 70,2 mil. euro
  • Programul Operațional Asistență Tehnică – 15,7 mil. euro
  • Programul Operațional Regional – 395 mil. euro
  • Programul Operațional Capacitate Administrativă – 32 mil. euro
  • Programul Operațional Asistență Dezavantajați – 56,8 mil. euro

 

În prezent, rata de absorbție a României este 36% raportat la media UE, care este de 39%. Totodată, valoarea sumelor primite de România de la Comisia Europeană este de peste 11 miliarde euro.