Svetlana Gomboş

Telefon +4 0372 614 401; +4 0372 614 405
Adresa: Str. Mendeleev, nr. 36-38, Sector 1, București

Programul Operațional Competitivitate (POC) susține investiții care răspund nevoilor și provocărilor legate de nivelul redus al competitivității economice, în  cercetare, dezvoltare și inovare (CDI) și în Tehnologia Informației și a Comunicațiilor (TIC). Aceste intervenții orizontale în economie și societate generează creștere și sustenabilitate.

Alăturarea acestor doi vectori – CDI și TIC – în cadrul aceluiași program operațional este justificată strategic de rolul multiplicator al acestor domenii și de contribuirea acestora la îndeplinirea obiectivelor de specializare inteligentă și promovarea de noi oportunități de creștere, în special într‐un număr limitat de domenii prioritare concentrate pe avantajele comparative ale României.

POC finanțează dezvoltarea următoarelor domenii de specializare inteligentă identificate în cadrul Strategiei Naționale de Cercetare Inovare 2014‐2020:

  • bioeconomie;
  • tehnologia informaţiei şi a comunicaţiilor, spaţiu și securitate;
  • energie, mediu și schimbări climatice;
  • eco-nano-tehnologii și materiale avansate.

Programul are o alocare financiară de cca. 1,3 mld. euro.

Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Competitivitate (Direcția Generală Programe Europene Competitivitate)

Programul Operațional Competitivitate (POC)

Programul Operațional Competitivitate (POC) susține investiții menite să răspundă nevoilor și provocărilor legate de nivelul redus al competitivității economice, în special în ceea ce privește (a) sprijinul insuficient pentru cercetare, dezvoltare și inovare (CDI) și (b) infrastructura subdezvoltată de TIC și implicit servicii slab dezvoltate, poziționându‐se astfel ca un factor generator de intervenții orizontale în economie și societate, de natură să antreneze creștere și sustenabilitate.

 

Alăturarea celor doi vectori – Cercetare‐Dezvoltare‐Inovare și Tehnologia Informaţiei şi a Comunicaţiilor – în cadrul aceluiași program operațional este justificată strategic de rolul multiplicator al acestor domenii și de sprijinul direct prin care acestea contribuie la obiectivele de specializare inteligentă si promoveaza noi oportunități de creștere, în special într‐un număr limitat de domenii prioritare concentrate pe avantajele comparative ale României.
Investițiile dedicate consolidării cercetării, dezvoltării tehnologice și a inovării ale PO Competitivitate le continuă pe cele începute în perioada 2007‐2013, ale căror rezultate deja încep să devină vizibile, dar sunt mai mult orientate către implicarea sectorului privat în activități de CDI, stimularea parteneriatelor între sistemul public de cercetare și actorii privați, orientarea către piață și transferul tehnologic și o mai mare expunere a cercetării românești pe plan internațional. Proiecte majore, precum Extreme Light Infrastructure ‐ Nuclear Physics (ELI‐NP) sau Centrul Internațional de Studii Avansate privind Sistemele Fluviu‐Deltă‐Mare (DANUBIUS – RI) vor fi de asemenea finanțate prin PO Competitivitate.

Următoarele domenii de specializare inteligentă au fost identificate în cadrul Strategiei Naționale de Cercetare Inovare 2014‐2020 și vor fi susținute prin POC:

  • bioeconomie.
  • tehnologia informaţiei şi a comunicaţiilor, spaţiu și securitate.
  • energie, mediu și schimbări climatice.
  • eco-nano-tehnologii și materiale avansate.

Pachetul financiar total pentru programul operațional este stabilit la suma de 1 329 787 234 EUR, ea urmând să fie asigurată din următoarele linii bugetare specifice:

  • EUR 1 080 699 494 (FEDR — Regiuni mai puțin dezvoltate);
  • EUR 249 087 740 (FEDR — Regiuni mai dezvoltate)

Documente program:

Decizia C(2018) 8851 din 12.12.2018 privind modificarea POC 2014-2020.

Programul Operaţional Competitivitate – aprobat prin Decizia C(2018) 8851

Decizia C(2017) 8200 (final) din 30.11.2017 privind modificarea POC 2014-2020.

Programul Operaţional Competitivitate – aprobat prin Decizia CE C(2014)10233-19.12.2014/versiunea iulie 2016

Sinteza POC

Programul Operaţional Competitivitate – word

Anexe

Evaluare ex-ante – word

În vederea atingerii obiectivelor propuse, în cadrul POC au fost stabilite 2 Axe Prioritare.

AXE FINANTARECALENDAR LANSARIIMPLEMENTARE PROGRAMREZULTATE IMPLEMENTARE
AXA 1

Axa Prioritară 1 – Cercetare, dezvoltare tehnologică și inovare în sprijinul competitivității economice și dezvoltarii afacerilor

Suma alocată:

  • 716.309.236,00 Europentru regiunile mai puțin dezvoltate – 43.884.366 Euro rezervă de performanță)
  • 177.551.724,00 Euro pentru Regiunea București-Ilfov (regiune mai dezvoltată) –  14.322.208 Euro rezerva de performanță

Priorități de Investiții

1.1. Promovarea investițiilor în C&I, dezvoltarea de legături și sinergii între întreprinderi, centrele de cercetare și dezvoltare și învățământul superior, în special promovarea investițiilor în dezvoltarea de produse și de servicii, transferul de tehnologii, inovarea socială, ecoinovarea și aplicațiile de servicii publice, stimularea cererii, crearea de rețele și de grupuri și inovarea deschisă  prin specializarea inteligentă, precum și sprijinirea activităților de cercetare tehnologică și aplicată, liniilor pilot, acțiunilor de validare precoce a produselor, capacităților de producție avansate și de primă producție, în special în domeniul tehnologiilor generice esențiale și difuzării tehnologiilor de uz general

  • Acțiunea 1.1.1: Mari infrastructuri de CD
  • Acțiunea 1.1.2: Dezvoltarea unor reţele de centre CD, coordonate la nivel naţional şi racordate la reţele europene şi internaţionale de profil și asigurarea accesului cercetătorilor la  publicații științifice și baze dedate europene și internationale
  • Acțiune 1.1.3: Crearea de sinergii cu acţiunile de CDI ale programului-cadru ORIZONT 2020 al Uniunii Europene şi alte programe CDI internaționale
  • Acțiune 1.1.4: Atragerea de personal cu competențe avansate din străinătate pentru consolidarea capacității CD

1.2. Îmbunătățirea infrastructurilor de cercetare și inovare (C&I) și a capacităților pentru a dezvolta excelența în materie de C&I și promovarea centrelor de competență, în special a celor de interes european, prin conectarea acestora cu structuri existente sau emergente de clusterizare care urmăresc inovarea și dezvoltarea economică, într‐un mod care răspunde nevoilor de dezvoltare în care sunt interesate comunitățile în care acestea se dezvoltă

  • Acțiunea 1.2.1: Stimularea cererii întreprinderilor pentru inovare prin proiecte de CDI derulate de întreprinderi individual sau în parteneriat cu institutele de CD și universități, în scopul inovării de procese și de produse în sectoarele economice care prezintă potențial de creștere
  • Acțiune 1.2.2: Instrumente de creditare și măsuri de capital de risc în favoarea IMM-urilor inovative și a organizațiilor de cercetare care răspund cererilor de piață
  • Acțiune 1.2.3: Parteneriate pentru transfer de cunoştinţe (Knowledge Transfer Partnerships)
AXA 2

Axa Prioritară 2 – Tehnologia Informației și Comunicației (TIC) pentru o economie digitală competitivă

Suma alocată:

  • • 555.101.935,00 Euro pentru regiunile mai puțin dezvoltate (34.008.072 Euro rezervă de performanță)
  • • 75.097.813,00 Euro pentru Regiunea București-Ilfov (regiune mai dezvoltată) – 4.552.434 Euro rezerva de performanță

Priorități de Investiții

2.1. Extinderea conexiunii în bandă largă și difuzarea rețelelor de mare viteză, precum și sprijinirea adoptării tehnologiilor emergente și a rețelelor pentru economia digitală; incluziune digitală, cultură online și e‐sănătate

  • • Acțiunea 2.1.1 Îmbunătățirea infrastructurii în bandă largă și a accesului la internet

2.2. Dezvoltarea produselor și serviciilor TIC, a comerțului electronic și a cererii de TIC;

  1. • Acțiunea 2.2.1 Sprijinirea creșterii valorii adăugate generate de sectorul TIC și a inovării în domeniu prin dezvoltarea de clustere
  2. • Acțiunea 2.2.2 Sprijinirea utilizării TIC pentru dezvoltarea afacerilor, în special a cadrului de derulare a comerțului electronic

2.3. Consolidarea aplicațiilor TIC pentru guvernare electronică, e‐learning

  • Acțiunea 2.3.1 Consolidarea și asigurarea interoperabilității sistemelor informatice dedicate serviciilor de e‐guvernare tip 2.0 centrate pe evenimente din viața cetățenilor și întreprinderilor, dezvoltarea cloud computing guvernamental și a comunicării media sociale, a Open Data şi Big Data
  • Acțiunea 2.3.2 Asigurarea securității cibernetice a sistemelor OS 2.4 TIC și a rețelelor informatice
  • Acțiunea 2.3.3 Îmbunătățirea conținutului digital și a infrastructurii TIC sistemice în domeniul e‐educație, e‐incluziune, e‐sănătate și e‐cultură
Ministerul Fondurilor Europene – Direcția Generală Programe Competitivitate

Calendar lansări 2017

Calendar lansări – Apeluri care se estimează a fi lansate până la 30 iunie 2018

GHIDUL BENEFICIARULUI
AXA 1

GHID UNIC



GHIDURILE SOLICITANTULUI AXA 1

Acțiunea 1.1.1: Mari infrastructuri de CD

Secțiunea A – Investiții pentru departamentele de CD ale întreprinderilor

Cerere de finanțare Secțiunea Investiții pentru departamentele de CD ale întreprinderilor
Apel proiecte A 2015
Ghid – Secțiunea A

Secțiunea B – Clustere de Inovare

Cerere de finanțare Secțiunea B clustere
Apel Proiecte B 2015
Ghid – Secțiunea B

Ghid Acţiunea 1.1.1 – Mari infrastructuri de CD, Proiecte pentru clustere de inovare – consultare publică până la data de 26.05.2018.

Secțiunea F – Proiecte de investiții pentru instituții publice de CD/Universități

Pentru proiectele depuse in cadrul apelului POC 448/1/1 Mari infrastructure de CD aferent Actiunii 1.1.1 “Proiecte de infrastructuri de cercetare pentru institutii publice de CD” se va folosi rata de actualizare specificata in indrumarile Comisiei cu privire la analiza cost beneficiu pentru proiectele majore document disponibil la: https://ec.europa.eu/inea/sites/inea/files/cba_guide_cohesion_policy.pdf

Ordin pentru modificarea si completarea Ghidului solicitantului aferent Actiunii 1.1.1

Ghidul Solicitantului Acţiunea 1.1.1 – Proiecte de infrastructuri de cercetare pentru instituții publice de CD/universități

Ordin privind aprobarea Ghidului Solicitantului

Ghidului Solicitantului Acțiunea: 1.1.1 Mari infrastructuri de CD “Proiecte de investiții pentru instituții publice de CD/ universități”– în consultare publică până la data de 18.07.2018

Ghidul Solicitantului Acțiunea: 1.1.1 Mari infrastructuri de CD “Proiecte de investiții pentru instituții publice de CD/ universități”în consultare publică până la data de 20 ianuarie 2018, ora 17:00.

Cerere de finanțare Secțiunea F proiecte de investiții pentru instituții publice CD
Apel proiecte F 2015
Ghid – Secțiunea F

Secțiunea F – 2016 – Proiecte de investitii pentru institutii publice de CD/universitati (proiecte fazate)

Ghidul solicitantului (condiții specifice de accesare a fondurilor) – proiecte fazate

Decizia nr. 9319/31.08.2016 privind aprobarea Ghidului Solicitantului pentru tipul de proiect “Proiecte de investiții pentru instituții publice de CD/universități(proiecte fazate)” din A1.1.1 “Mari infrastructuri de CD” din cadrul POC 2014-2020


Acțiunea 1.1.2: Dezvoltarea unor rețele de centre CD, coordonate la nivel național și racordate la rețele europene şi internaționale de profil și asigurarea accesului cercetătorilor la publicații științifice și baze de date europene și internaționale

Proiecte de tip CLOUD şi DE INFRASTRUCTURI MASIVE DE DATE

Ghidul Solicitantului POC Acțiunea 1.1.2 – “PROIECTE DE TIP CLOUD și DE INFRASTRUCTURI MASIVE DE DATE” + Anexe – variantă finală: publicat la data de 11.05.2018

Ghidul Solicitantului POC Acțiunea 1.1.2 – “PROIECTE DE TIP CLOUD și DE INFRASTRUCTURI MASIVE DE DATE”  în consultare publică până la data de 10 ianuarie 2018, ora 17:00.

Proiecte pentru dezvoltarea Roedunet

Ghidul Solicitantului pentru Acțiunea 1.1.2 – “Dezvoltarea RoEduNet” în consultare publică până la data de 8 decembrie 2017, ora 17:00.

Ghidul Solicitantului Acțiunea 1.1.2 – “Dezvoltarea RoEduNet”

Ordin 2492/20.03.2018 privind modificarea Ghidului Solicitantului Acțiunea 1.1.2 – “Dezvoltarea RoEduNet”

 

Proiect pentru asigurarea accesului la literatura internațională științifică de cercetare

Decizia nr.9281/06.07.2016 privind aprobarea Ghidului Solicitantului – condiţii specifice şi lansarea apelului POC-A.1-A.1.1.2-I-2016

Ghidul solicitantului – POC-A.1-A.1.1.2-I-2016

Decizia nr.9297/22.07.2016 privind modificarea termenului de depunere pentru ANELISPLUS cu 15 august 2016


Acțiunea 1.1.3: Crearea de sinergii cu acțiunile de CDI ale programului-cadru ORIZONT 2020 al Uniunii Europene şi alte programe CDI internaționale
Proiecte pentru catedra Era – “Era Chairs”
Procese de “teaming”
Proiecte pentru crearea unor centre suport pentru sprijinirea elaborării propunerilor de proiecte cd pentru Orizont 2020 sau alte programe internaționale

Secțiunea H – Crearea de sinergii cu acțiunile de CDI ale programului-cadru ORIZONT 2020 al Uniunii Europene şi alte programe CDI internaționale

Ghidul solicitantului Acțiune: 1.1.3 Crearea de sinergii cu acţiunile de CDI ale programului-cadru ORIZONT 2020 al Uniunii Europene şi alte programe CDI internaţionale, apel de proiecte POC-A.1-A.1.1.3-H-2016

Decizie privind aprobarea ghidului solicitantului condiții specifice și lansarea apelului POC-A.1-A.1.1.3-H-2016

Ghidul Solicitantului POC-A.1-A.1.1.3-H-2016

Ghid – Secțiunea H – în consultare publică până la data de 27 noiembrie 2015.


Actiune 1.1.4: atragerea de personal cu competente avansate din strainatate pentru consolidarea capacitatii de cd
Secțiunea E atragerea de personal cu competențe avansate din străinătate pentru consolidarea capacitații de CD
Cerere de finanțare secțiunea E atragerea personalului cu competențe avansate din străinătate
Apel proiect E
Ghid – Secțiunea E
Traducere engleză – Secțiunea E


Acțiune 1.2.1: Stimularea cererii întreprinderilor pentru inovare prin proiecte de CDI derulate de întreprinderi individual sau în parteneriat cu institutele de CD și universități, în scopul inovării de procese și de produse în sectoarele economice care prezintă potențial de creștere
Secțiunea C – Întreprinderi inovatoare de tip start-up și spin-off

Competiţia 2016

Ghidul solicitantului – Întreprinderi inovatoare de tip start-up și spin-off, apel POC A.1-A.1.2.1-C-2016

Decizia 9304/02.08.2016 privind aprobarea ghidului si lansarea competitiei POC A.1-A.1.2.1-C-2016

Decizia 9467/14.12.2016 privind modificarea deciziei 9304/02.08.2016

Competiţia 2015
Cererea de Finantare Sectiunea C Proiecte pentru intreprinderi inovatoare de tip start-up si spin-off
Apel proiect C
Ghid – Secțiunea C


Secțiunea D – Întreprinderi nou-înființate inovatoare
Cerere de finanțare secțiunea D – Întreprinderi nou înființate inovatoare
Apel proiect D
Ghid – Secțiunea D

 

PROIECT TEHNOLOGIC INOVATIV

Ghid

Ordin 6436/12.10.2017

Ordin 6794/14.11.2017

Ordin 71/12.01.2018

Ordin 2434/14.03.2018 privind modificarea Ghidului Solicitantului Condiţii Specifice de accesare a fondurilor – Proiect Tehnologic Inovativ


Acțiunea 1.2.2: Instrumente de creditare și măsuri de capital de risc în favoarea IMM-urilor inovative și a organizațiilor de cercetare care răspund cererilor de piață

Ordinul 194/2018 privind aprobarea schemei de ajutoare de stat şi de minimis sub formă de investiţii de capital de risc pentru IMM

Ordin aprobare schemă ajutor de stat şi de minimis investitii capital de risc pentru IMM
Anexă schemă ajutor de stat şi de minimis investitii capital de risc pentru IMM

 

Acțiunea 1.2.3 Parteneriate pentru transfer de cunoștințe (Knowledge Transfer Partnerships)
Secțiunea G – Parteneriate pentru transfer de cunoștințe
Cerere de finanțare Secțiunea G – Parteneriate pentru transfer de cunoștințe
Apel proiect G
Ghid – Secțiunea G
Schema ajutor de minimis pentru sprijinirea parteneriatelor pentru transfer de cunoștințe


 Axa Prioritară 2 Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor (TIC) pentru o economie digitală competitivă

Acţiunea 2.1.1 – Îmbunătățirea infrastructurii în bandă largă și a accesului la internet

Ghidul solicitantului Acţiunea 2.1.1 – Îmbunătățirea infrastructurii în bandă largă și a accesului la internet – Apel 2 în consultare publică până la data de 03.01.2019

Ghidul Solicitantului

Ordin privind aprobarea Ghidului Solicitantului

Centralizare observații consultare publică

Ghidul Solicitantului – în consultare publică până la data de 20.01.2018

Anexe

Schemă de ajutor de stat pentru îmbunătăţirea infrastructurii în bandă largă (NGA) şi a accesului la internet

Schema de ajutor de minimis pentru îmbunătăţirea infrastructurii în bandă largă (NGA) şi a accesului la internet

Acţiunea 2.2.1 – Sprijinirea creşterii valorii adăugate generate de sectorul TIC şi a inovării în domeniu prin dezvoltarea de clustere

Ordin 231/29.01.2019 privind modificarea Ghidul Solicitantului aferent acțiunii 2.2.1

Ordin 1305/29.10.2018 Privind modificarea Ghidul Solicitantului aferent acțiunii 2.2.1

Anexa – Model bugete – 24.10.2018

Ghidul solicitantului pentru Acţiunea 2.2.1 – Sprijinirea creșterii valorii adăugate generate de sectorul TIC și a inovării în domeniu prin dezvoltarea de clustere

Ordin nr. 1047/12.10.2018 pentru aprobarea Ghidului solicitantului aferent Acțiunii 2.2.1

Ordin nr. 952/20.09.2018 privind aprobarea schemei de ajutor de stat pentru sprijinirea dezvoltării de produse şi servicii TIC inovative create de IMM-uri

Ordin nr. 951/20.09.2018 privind aprobarea schemei de ajutor de minimis pentru sprijinirea dezvoltării de produse şi servicii TIC inovative create de IMM-uri

Observaţii primite în perioada de consultare publică

Ghidul solicitantului pentru Acţiunea 2.2.1 – Sprijinirea creșterii valorii adăugate generate de sectorul TIC și a inovării în domeniu prin dezvoltarea de clustere, apel 2 – în consultare publică până în data de 24 iunie 2018

 Ghidul Solicitantului – postat in 20 august 2015

 Ghidul solicitantului – republicat – postat in 29 septembrie 2015

 Corespondenta Ghid initial – Ghid final – postat in 29 septembrie 2015

Acţiunea 2.3.1 – Consolidarea şi asigurarea interoperabilităţii sistemelor informatice dedicate serviciilor de e-guvernare tip 2.0 centrate pe evenimente din viaţa cetăţenilor şi întreprinderilor, dezvoltarea cloud computing guvernamental şi a comunicării media sociale, a Open Data şi Big Data

rarGhidul Solicitantului Acțiunea 2.3.1. Consolidarea şi asigurarea interoperabilităţii sistemelor informatice dedicate serviciilor de e-guvernare tip 2.0 centrate pe evenimente din viaţa cetăţenilor şi întreprinderilor, dezvoltarea cloud computing guvernamental şi a comunicării media sociale, a Open Data şi Big Data – SECŢIUNEA E-GUVERNARE ŞI INTEROPERABILITATE– varianta finală, 21 noiembrie 2017

Ordin privind aprobarea Ghidului Solicitantului

Ordin 4382/30.03.2018 privind modificarea ghidurilor aferente AP 2

Ordin 823/13.05.2019 privind modificarea Ghidului Solicitantului aferent Acțiunii 2.3.1 – SECȚIUNEA E-GUVERNARE ŞI INTEROPERABILITATE

rarGhidul Solicitantului Acţiunea 2.3.1 – SECŢIUNEA E-GUVERNARE ŞI INTEROPERABILITATE – în consultare publicăpână la data de 24 octombrie 2017, ora 17.00

Ghidul Solicitantului Acţiunea 2.3.1- SECȚIUNEA E-GUVERNARE – EVENIMENTE DE VIAȚĂ – în consultare publicăpână la data de 05.01.2018

Ghidul Solicitantului Acţiunea 2.3.1 Consolidarea şi asigurarea interoperabilităţii sistemelor informatice dedicate serviciilor de e-guvernare tip 2.0 centrate pe evenimente din viaţa cetăţenilor şi întreprinderilor, dezvoltarea cloud computing guvernamental şi a comunicării media sociale, a Open Data şi Big Data – SECȚIUNEA E-GUVERNARE – EVENIMENTE DE VIAȚĂ

Ordin privind aprobarea Ghidului Solicitantului

Ordin 4382/30.03.2018 privind modificarea ghidurilor aferente AP 2

Ghidul Solicitantului Acţiunea 2.3.1. Consolidarea și asigurarea interoperabilității sistemelor informatice dedicate serviciilor de e‐guvernare tip 2.0 centrate pe evenimente din viața cetățenilor și întreprinderilor, dezvoltarea cloud computing guvernamental și a comunicării media sociale, a Open Data şi Big Data – Secțiunea Cloud computing guvernamental și rețelele sociale în instituțiile publice – în consultare publică până la data de 16.05.2018.

Ghidului Solicitantului Acțiunea 2.3.1. Consolidarea și asigurarea interoperabilității sistemelor informatice dedicate serviciilor de e‐guvernare tip 2.0 centrate pe evenimente din viața cetățenilor și întreprinderilor, dezvoltarea cloud computing guvernamental și a comunicării media sociale, a Open Data şi Big Data –SECȚIUNEA CLOUD COMPUTING GUVERNAMENTAL ȘI REȚELELE SOCIALE ÎN INSTITUȚIILE PUBLICE

Ordin privind aprobarea Ghidului Solicitantului

Ghidul solicitantului pentru Acțiunea 2.3.1. Consolidarea și asigurarea interoperabilității sistemelor informatice dedicate serviciilor de e‐guvernare tip 2.0 centrate pe evenimente din viața cetățenilor și întreprinderilor, dezvoltarea cloud computing guvernamental și a comunicării media sociale, a Open Data şi Big Data – SECȚIUNEA E-GUVERNARE ȘI OPEN DATA.

Ghidul solicitantului pentru Acţiunea 2.3.1. Consolidarea și asigurarea interoperabilității sistemelor informatice dedicate serviciilor de e‐guvernare tip 2.0 centrate pe evenimente din viața cetățenilor și întreprinderilor, dezvoltarea cloud computing guvernamental și a comunicării media sociale, a Open Data şi Big Data – SECȚIUNEA E-GUVERNARE ȘI OPEN DATA – în consultare publică până la data de 9 august 2018

Observații din consultare publică pentru Ghidul Solicitantului aferent Acțiunii 2.3.1. Consolidarea și asigurarea interoperabilității sistemelor informatice dedicate serviciilor de e‐guvernare tip 2.0 centrate pe evenimente din viața cetățenilor și întreprinderilor, dezvoltarea cloud computing guvernamental și a comunicării media sociale, a Open Data şi Big Data – SECȚIUNEA E-GUVERNARE ȘI OPEN DATA

Acțiunea 2.3.2 – Asigurarea securității cibernetice a sistemelor TIC și a rețelelor informatice

Ordin 236/29.01.2019 privind modificarea Ghidul Solicitantului aferent acțiunii 2.3.2

Ghidul solicitantului Acțiunea 2.3.2

Ordin privind aprobarea Ghidului Solicitantului

Ghidul solicitantului Acțiunea 2.3.2 – consultare publică până în data de 22 mai 2018

Acţiunea 2.3.3 – Îmbunătățirea conținutului digital și a infrastructurii TIC sistemice în domeniul e-educație, e-incluziune, e-sănătate și e-cultură

Ghidul Solicitantului Acţiunea 2.3.3 – SECȚIUNEA E-SĂNĂTATE

Ordin privind aprobarea Ghidului Solicitantului

Ghidul Solicitantului Acţiunea 2.3.3 – SECȚIUNEA E-SĂNĂTATE – în consultare publică până la data de 20.07.2018

Ghidul Solicitantului Acţiunea 2.3.3 – SECȚIUNEA E-EDUCAŢIE – în consultare publică până la data de 16.01.2018

Ghidul Solicitantului Acţiunea 2.3.3 – SECȚIUNEA E-EDUCAŢIE – în consultare publică până la data de 06.03.2018

Ghidul Solicitantului Acţiunea 2.3.3 – SECȚIUNEA E-EDUCAŢIE

Ordinul 805/23.08.2018 privind modificarea GS aferent Acțiunii 2.3.3 – 23.08.2018

Ghid și anexe e-cultura

Ordin aprobare ghid e-cultura 2505/21.03.2017

MONITORIZARE
Lista contractelor semnate/reziliate POC 2014-2020 actualizare 11.08.2017

Lista contractelor semnate/reziliate POC 2014-2020 actualizare 16.02.2018

Lista contractelor semnate/reziliate POC 2014-2020 actualizare 31.12.2018

Lista plăţilor POC 2016

Lista plăţilor POC 2017

Lista plăţilor POC 2018

Lista plăţilor POC 2019 actualizare 19.06.2019

 

Tabel monitorizare cereri prefinanţare/rambursare/plată POC – actualizare 06.07.2018.

 

INSTRUCŢIUNI IMPLEMENTARE

Instructiunea nr.18/17.04.2019 privind modul de calcul al indicatorilor de realizare CO24/CO25

Instructiunea nr.17/15.04.2019 privind introducerea in sistemul electronic MySMIS a valorilor indicatorilor de realizare/rezultat distinct pe tipuri de regiuni, mai dezvoltate sau mai putin dezvoltate, pentru contractele de finantare din cadrul POC

Instructiunea nr.16/15.04.2019 privind modul de raportare a valorilor indicatorilor de realizare pentru contractile de finantare din cadrul Axei prioritare 2 – POC

Instructiunea nr.15/11.04.2019 privind modul de raportare a valorilor indicatorilor de realizare pentru contractile de finantare din cadrul Axei prioritare 1 – POC

Instructiunea nr. 14/02.04.2019 privind eligibilitatea cheltuielilor rezultate in urma modificarilor contractuale

Instructiunea nr. 13/02.04.2019 privind modul de calcul si raportare a valorii indicatorului C027 “Investitii private combinate cu sprijinul public pentru proiecte de inovare sau de CD” de catre beneficiarii POC Axa 1

Instrucţiunea nr.12/06.03.2019 privind semnarea documentelor justificative depuse în cadrul cererilor de rambursare de către beneficiarii POC

Instrucţiunea nr. 11/26.02.2019 privind mecanismul de decontare al cererilor de plată de către beneficiarii POC

Instrucţiunea nr.3/30.03.2018 privind transmiterea de către beneficiari a dosarului cererilor de rambursare

Instrucţiunea nr.4/30.03.2018 privind conţinutul dosarului de achiziţie şi a documentelor aferente transmise de către beneficiarii POC

Instrucțiunea nr.5/10.05.2018 privind conținutul dosarului achiziției și a documentelor aferente transmise de către beneficiarii POC
Instrucţiunea nr.6/10.05.2018 privind transmiterea de către beneficiari a dosarului cererilor de rambursare, cererilor de plată și cererilor de rambursare aferente cererilor de plată
Instructiunea DGPEC nr. 10/06.02.2019 privind semnarea documentelor justificative depuse în cadrul cererilor de rambursare de către beneficiarii POC

COMITETE DE MONITORIZARE (POC)

Regulament de organizare şi funcţionare a CM POC

CM POC 2015

DECIZII

Decizia 2837/13.02.2015 pentru aprobarea constituirii CM POC 2014-2020

Decizia nr.1 din 04.03.2015

Decizia nr.2 din 04.03.2015 

Planul de evaluare POC 2014-2020

MINUTE

Minuta CM POC din 25.02.2015

Minuta CM POC din 11.06.2015 – partea 1

Minuta CM POC din 11.06.2015 – partea 2

Sinteza deciziilor CM POC 2014-2020 din 25.02.2015, aprobată în data de 09.03.2015

CM POC 2016

DECIZII

Decizia 8 din 31.05.2016

Agenda CM POC 26.05.2016

Decizia 9 din 31.05.2016

Decizia 10 din 31.05.2016

RAI POC 2014-2020 aferent anului 2015

Rezumat pentru cetăţeni POC 2014-2020 aferent 2015

MINUTE

Minuta CM POC 26.05.2016

Sinteza deciziilor CM POC 2014-2020 din 26.05.2016, aprobată în data de 31.05.2016

CM POC 2017

DECIZII

Decizia 1 din 24.02.2017

Decizia 12 din 16.05.2017

Agenda CM POC 08.05.2017

Decizia 13 din 16.05.2017

Decizia 14 din 29.06.2017 privind aprobarea RAI 2016

RAI 2016

Decizia 14 din 29.08.2017 privind procedura scrisă de aprobare a modificării beneficiarului eligibil pentru Acţiunea 2.1.1

Anexa 1 – Decizia 14

Anexa 2 – Decizia 14

Anexa 3 – Decizia 14

Anexa 4 – Decizia 14

Decizia 15 din 22.11.2017 privind metodologia şi criteriile pentru selecţia operaţiunilor în cadrul POC 2014-2020

Metodologia şi criteriile folosite pentru selecţia operaţiunilor în cadrul POC 2014-2020

Decizia 16 din 08.01.2018

Agenda CM POC 20.11.2017

Decizia 17 din 08.01.2018

MINUTE

Minuta CM POC 08.05.2017 – partea 1

Minuta CM POC 08.05.2017 – partea 2

Minuta CM POC 20.11.2017 – partea 1

Minuta CM POC 20.11.2017 – partea 2

Sinteza deciziilor CM POC 2014-2020 din 08.05.2017, aprobată în data de 16.05.2017

Sinteza deciziilor CM POC 2014-2020 din 20.11.2017, aprobată în data de 08.01.2018

CM POC 2018

DECIZII

Decizia 18 din 08.03.2018 privind procedura scrisă de aprobare a modificării tipului de proiect pentru Acțiunea 1.1.2 – POC 2014-2020.

Nota 269/19.02.2018 privind modificarea tipului de proiect pentru Acţiunea 1.1.2 – POC 2014-2020.

Decizia 20 din 20.04.2018 privind rezultatul procedurii scrise de aprobare a modificării indicatorilor de tip etapă cheie de implementare pentru 2018 aferenți Cadrului de performanță, de aprobare a realocării de fonduri în cadrul Axei Prioritare 2 – TIC pentru o economie digitală competitivă, precum și de aprobare a modificării indicatorilor de realizare NGN – POC 2014-2020

Nota 918/02.04.2018 privind modificarea indicatorilor de tip etapă cheie de implementare pentru 2018 aferenți Cadrului de performanță, precum şi de realocare a fondurilor în cadrul Axei Prioritare 2

Decizia 21 din 29.05.2018 privind aprobarea RAI 2017

Decizia 22 din 18.06.2018

Agenda CM POC 07.06.2018

Decizia 23 din 18.06.2018

Decizia nr. 24 privind procedura scrisă de aprobare a modificării indicatorului de realizare Acţiunea 2.3.3. Secţiunea E-Sănătate – POC 2014-2020

Decizia nr 25 privind procedura scrisă de aprobare a modificării modalităţii de implementare a intervenţiilor finanţate în cadrul Acţiunii 1.1.1 Mari infrastructuri de CD – POC 2014-2020

Ordin DGPEC nr. 52524/18.07.2018 pentru modificarea componenţei CM POC 2014-2020

Decizia nr. 26 privind procedura scrisă de aprobare a modificării Metodologiei și criteriilor folosite pentru selecția operațiunilor în cadrul Axei Prioritare 2 – Tehnologia Informației şi Comunicațiilor (TIC) pentru o economie digitală competitivă – POC 2014-2020

Decizia nr. 27 Privind procedura scrisă de aprobare a realocării fondurilor în cadrul Axei Prioritare 1– Cercetare, dezvoltare tehnologică și inovare în sprijinul competitivității economice și dezvoltării afacerilor, precum și modificarea defalcării orientative a resurselor planificate, conform categoriilor aferente de intervenții POC 2014-2020 precum și a documentelor suport ataşate

Decizia nr. 28 din 01.10.2018 privind erata la decizia 26/29.08.2018

Nota privind erata la decizia nr. 26/29.08.2018 de modificare a Metodologiei și criteriilor folosite pentru selecția operațiunilor în cadrul Axei Prioritare 2

Metodologia și criteriile folosite pentru selecția operațiunilor în cadrul POC 2014-2020 (ediţia a II-a, oct. 2017)

Metodologia și criteriile folosite pentru selecția operațiunilor în cadrul POC 2014-2020 (ediţia a III-a, oct. 2018)

MINUTE

Sinteza deciziilor CM POC 2014-2020 din 07.06.2018, aprobată în data de 18.06.2018

CM POC 2019

DECIZII

Decizia nr. 32 – nr. de inregistrare DGPEC 45384/19.06.2019

Decizia nr. 31 – nr. de inregistrare DGPEC 45381/19.06.2019

Decizia nr. 29 – nr. de înregistrare DGPEC 7186/29.01.2019

Agenda CM POC 22.01.2019

Decizia nr. 30 – nr. de înregistrare DGPEC 7189/29.01.2019

MINUTE

Minuta CM POC 07.06.2018 – partea 1

Minuta CM POC 07.06.2018 – partea 2

Minuta CM POC 22.01.2019

Sinteza deciziilor CM POC nr. DGPEC 7411/30.01.2018.

Sinteza deciziilor CM POC nr. DGPEC 45391/19.06.2019.

RAI
Rapoarte anuale de implementare (POC)

Raport anual de implementare POC 2015

MATERIALE INFORMATIVE
Materiale informative (POC)

Momentan nu exista informații disponibile

EVALUARE
MFE – Direcţia Generală Programe Competitivitate, în acord cu prevederile procedurii operaţionale PO-DGAPE-03, publică versiunea aprobată de membrii CM POC a Planului de evaluare a POC 2014-2020, în cadrul reuniunii din data de 26 mai 2016.
Data publicare Titlu Descriere Categorie anunt Status
26 June 2019 Lista plăților POC – actualizare 25 iunie 2019 Lista plăților POC – 25 iunie 2019 Anunturi AMPOC Active
24 June 2019 Lista plăților POC – actualizare 21 iunie 2019 Lista plăților POC – 21 iunie 2019 Anunturi AMPOC Active
19 June 2019 Lista plăților POC – actualizare 19 iunie 2019 Lista plăților POC – 19 iunie 2019 Anunturi AMPOC Active
10 June 2019 Modificarea ghidului solicitantului „Proiecte de investiții pentru instituții publice de CD/universități” Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Competitivitate din cadrul Ministerului Fondurilor Europene și Organismul Intermediar pentru Cercetare din cadrul Ministerului Cercetării și Inovării anunță modificarea ghidului solicitantului aferent Acțiunii 1.1.1 - Proiecte de infrastructuri de cercetare pentru instituții publice de CD/universități, secțiunea F în cadrul Programului Operațional Competitivitate. Ordinul pentru modificarea și completarea ghidului aferent Acțiunii 1.1.1 - Proiecte de infrastructuri de cercetare pentru instituții publice Anunturi AMPOC Active
06 June 2019 Lista plăților POC – actualizare 6 iunie 2019 Lista plăților POC – 6 iunie 2019 Anunturi AMPOC Active
03 June 2019 Lista plăților POC – actualizare 3 iunie 2019 Lista plăților POC – 3 iunie 2019 Anunturi AMPOC Active
03 June 2019 Lista plăților POC – actualizare 31 mai 2019 Lista plăților POC – 31 mai 2019 Anunturi AMPOC Active
30 May 2019 Lista plăților POC – actualizare 30 mai 2019 Lista plăților POC – 30 mai 2019 Anunturi AMPOC Active
27 May 2019 Lista plăților POC – actualizare 27 mai 2019 Lista plăților POC – 27 mai 2019 Anunturi AMPOC Active
24 May 2019 Lista plăților POC – actualizare 24 mai 2019 Lista plăților POC – 24 mai 2019 Anunturi AMPOC Active
22 May 2019 Lista plăților POC – actualizare 22 mai 2019 Lista plăților POC – 22 mai 2019 Anunturi AMPOC Active
22 May 2019 Lista plăților POC – actualizare 20 mai 2019 Lista plăților POC – 20 mai 2019 Anunturi AMPOC Active
16 May 2019 Lista plăților POC – actualizare 16 mai 2019 Lista plăților POC – 16 mai 2019 Anunturi AMPOC Active
16 May 2019 Lista plăților POC – actualizare 15 mai 2019 Lista plăților POC – 15 mai 2019 Anunturi AMPOC Active
14 May 2019 Actualizarea Ghidului solicitantului e-guvernare și interoperabilitate Documente: Anunturi AMPOC Active
09 May 2019 Lista plăților POC – actualizare 9 mai 2019 Lista plăților POC – 9 mai 2019 Anunturi AMPOC Active
07 May 2019 Lista plăților POC – actualizare 7 mai 2019 Lista plăților POC – 7 mai 2019 Anunturi AMPOC Active
06 May 2019 Lista plăților POC – actualizare 6 mai 2019 Lista plăților POC – 6 mai 2019 Anunturi AMPOC Active
19 April 2019 Lista plăților POC – actualizare 19 aprilie 2019 Lista plăților POC la 19 aprilie 2019 Anunturi AMPOC Active
18 April 2019 Lista plăților POC 2019 Lista plăților POC la 18 aprilie 2019 Anunturi AMPOC Active
16 April 2019 Lista plaților POC 2019 – actualizare 16.04.2019 Plati POC la 16 04 2019 Anunturi AMPOC Active
29 March 2019 Plati facute beneficiarilor in luna martie POC Programul Operațional Infrastructură Mare 29 martie 2019   Programul Operațional Capital Uman 28 martie 2019 Programul Operațional Competitivitate 29 martie 2019   Anunturi AMPOC Active