Comunicate de presă

Ministerul Fondurilor Europene a organizat reuniunea de lansare a proiectului “Strategie pentru tranziția de la cărbune în Valea Jiului” , finanțat prin Serviciul de Sprijin pentru Reforme Structurale din cadrul Comisiei Europene ( SRSS).

 

La evenimentul prezidat de ministrul Fondurilor Europene, Ioan Marcel Boloș, au participat reprezentanți ai Comisiei Europene, ministerelor care fac parte din Comitetul Director și Grupurile de Lucru pentru Inițiativa Valea Jiului, Institutul de Statistică, autorități publice locale, primari, care sunt și beneficiarii finali ai acestei strategii, precum și reprezentanți ai societății civile din Valea Jiului.

 

Participanții au discutat despre provocările viitoare și despre rezultatele acest proiect, ale cărui rezultate vor fi creionarea unei strategii pentru tranziția de la cărbune în Valea Jiului, a unui plan de acțiune pentru implementarea strategiei, propuneri pentru sistemul de guvernanță al strategiei și elaborarea unui portofoliu de 10 proiecte. Strategia elaborată va fi utilizată pentru a sta la baza finanțărilor în Valea Jiului, în perioada de programare 2021-2027, în baza unui Instrument Teritorial Integrat.

 

Ioan Marcel Boloș, ministrul Fondurilor Europene, a punctat importanța deosebită a acestui proiect pentru reușita reconversiei economice și sociale a zonei, subliniind necesitatea implicării partenerilor sociali și a autorităților locale în realizarea documentului.

 

Consultantul selectat pentru elaborarea strategiei este PricewaterhouseCoopers România.