Comunicate de presă

  • Studenții din Târgoviște, Oradea și București pot deveni antreprenori cu sprijinul fondurilor europene

    Contractul de finanţare pentru proiectul „VIITOR-ANTREPRENOR” a fost semnat, astăzi, de Dl. Vladimir Rovinţescu, director general al Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional Capital Uman (AM POCU). Proiectul, în valoare totală de 7,33 milioane lei, va încuraja participarea a 450 studenți din categorii vulnerabile la programe de studii de licență pentru cunoştinţe şi deprinderi antreprenoriale. 260 studenți sunt din mediul rural, 80 fac parte din grupuri defavorizate
  • „Lideri pentru azi și mâine!”, formați din bani europeni

    Contractul pentru finanţarea proiectului „Lideri pentru azi și mâine!” a fost semnat, astăzi, la Cluj Napoca. Cofinanţat din Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020, proiectul, în valoare de 685.000 lei, contribuie la creșterea gradului de adaptabilitate a angajaților unei companii locale, în managementul strategic și managementul resurselor umane. Sunt prevăzute programe de formare profesională la locul de muncă și de creșterea gradului de anticipare a nevoilor de calificare,
  • Rovana Plumb a prezidat reuniunea informală a miniștrilor care gestionează fondurile europene

    În perioada 11 – 12 aprilie 2019, sub Președinția română a Consiliului Uniunii Europene, a avut loc, la București, reuniunea informala a miniștrilor responsabili cu Politica de Coeziune. Reuniunea, prezidată de ministrul român al Fondurilor Europene, Dna. Rovana Plumb, a fost o oportunitate pentru discuții privind viitorul Politicii de Coeziune, care contribuie într-o mare măsură la consolidarea proiectului european. Reamintim că propunerea de buget a Comisiei Europene
  • Ministerul Fondurilor Europene organizează reuniunea informală a miniștrilor responsabili cu Politica de Coeziune

    În contextul Președinției române a Consiliului Uniunii Europene, mâine are loc, la Palatul Parlamentului, reuniunea informală a miniștrilor responsabili cu Politica de Coeziune. Lucrările se vor desfășura la București, la Palatul Parlamentului. Evenimentul reunește la Palatul Parlamentului miniștrii din statele membre ale Uniunii Europene și va fi prezidat de ministrul român al Fondurilor Europene, Rovana Plumb. La reuniune vor mai participa comisarul european pentru Politica Regională, Corina
  • Rovana Plumb: „Investițiile în capitalul uman sunt punctul de plecare al tuturor politicilor europene”

    Ministerul Fondurilor Europene a organizat joi și vineri, la București, conferința internațională „FSE+, un PLUS pentru viitorul nostru!” sub egida Preşedinţiei prin rotaţie a Consiliului Uniunii Europene. Conferința a reunit peste 150 de participanți, între care oficiali de rang înalt ai Comisiei Europene, reprezentanți ai autorităților de management pentru Fondul Social European din statele membre ale Uniunii Europene, ai organizațiilor sindicale și ai angajatorilor. De asemenea,