Evenimente MFE


 

POCU Start-up Next

Descriere

Ministerul Fondurilor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Capital Uman, în parteneriat cu Banca Mondială, au organizat evenimentul Start-up Next, dedicat beneficiarilor proiectelor POCU – Start-Up Plus şi Start-Up Diaspora.

  

Evenimentul nostru și-a propus să prezinte exemple de proiecte finanțate prin cele două scheme POCU ce au susținut înființarea de întreprinderi și crearea de locuri de muncă și să faciliteze o dezbatere între beneficiarii acestor proiecte, referitoare la provocările legate de înființarea și susținerea unui start-up.

  

În sesiunea de deschidere, au luat cuvântul Dna. Raluca Turcan, viceprim-ministru, Dl. Ioan Marcel Boloș, ministrul Fondurilor Europene, Dl. Cem Mete (Banca Mondială) și  reprezentanți ai MFE / Autorității de Management pentru Programul Operațional Capital Uman.

  

Viceprim-ministrul Raluca Turcan: „Prin aceste două programe au fost create 11.000 locuri de muncă – o plus valoare pe care trebuie să o apreciem și o încurajăm. Sunt câteva mii de români care s-au întors din străinătate să își pună în aplicare ideile de afaceri. Profilurile afacerilor românilor din Diaspora au fost diferite față de cele ale românilor din țară, ceea ce ne arată că există o complementaritate a integrării în economia românească a oamenilor care au inițiativă. În viitor, vom pune un mai mare accent pe inovare în finanțarea IMM-urilor”.

  

Ministrul Fondurilor Europene, Ioan Marcel Boloș, a subliniat că cifrele celor două apeluri de proiecte sunt impresionante,  prezentând rezultatele acestora, astfel:

Start-Up Plus

A avut o alocare de 105 milioane euro. Beneficiarii au depus 347 proiecte, cu o valoare de peste 1 miliard euro, ceea ce a reprezentat 960% din alocare. Din proiectele depuse, 195 au fost aprobate pentru finanțare, valoarea acestora depășind jumătate de miliard euro (550 405 780 euro). Din totalul proiectelor aprobate, pentru 173 s-au încheiat contracte de finanțare, cu o valoare de 482 142 600 euro. Prin România Start-Up Plus, au fost create 7.656 IMM-uri și au fost înființate 8.700 locuri de muncă.

  

În cadrul apelului România Start Up Plus, beneficiarii de grant-uri au investit banii europeni în activități recreative și distractive, activități fotografice, întreținerea si repararea autovehiculelor, fabricarea pâinii, prăjiturilor și a produselor de patiserie.

  

Diaspora Start Up

A avut o alocare de 30 milioane euro. Beneficiarii au depus 59 proiecte, cu o valoare de 144 853 324 euro, ceea ce a reprezentat 483% din alocare. Din totalul proiectelor depuse, 35 au fost aprobate la finanțare. Valoarea acestora a fost de 85 599 576 euro. Pentru 32 dintre proiecte au fost încheiate contracte de finanțare în valoare de 75 350 296 euro, reprezentând, în final, 251% procent de contractare.

  

Prin Diaspora Start-Up au fost create 1.026 IMM-uri și au fost înființate 2.463 locuri de muncă.

  

Țările cu ponderea cea mai mare din care a fost selectat grupul țintă în cadrul Diaspora Start-Up sunt:

Spania – 27,09%;

Italia – 25,27%;

Marea Britanie – 13,99%;

Germania – 5,90%;

Republica Moldova – 5,14%.

 

Activitățile vizate de beneficiarii Diaspora Start-Up sunt lucrările de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale, întreținere peisagistică, realizarea de soft-uri la comandă, restaurante, fabricarea mobilei, fabricarea pâinii.Pentru apelurile România Start Up Plus și Diaspora Start Up – Ministerul Fondurilor Europene are în implementare 205 proiecte. Plățile pe care le-am efectuat, reprezentând cereri de prefinanțare, rambursare și plată se ridică la suma de 161 511 549 lei.

 

În ceea ce privește perspectivele pentru noua perioadă de programare, ministrul Ioan Marcel Boloș a declarat că „Am avut o rată bună de succes și ne gândim să facem aceleași demersuri în viitoarea perioadă de programare, când intenționăm să dublăm sumele alocate acestei componente importante de antreprenoriat și resurse umane. Echipa MFE și cea a Băncii Mondiale lucrează împreună la un proiect ce are la bază o schimbare de paradigmă și trecerea la o nouă logică a utilizării fondurilor europene destinate acestui segment. În următoarea perioadă de programare, inițiative precum cele prezentate astăzi de beneficiarii POCU trebuie să facă parte din preocupările noastre de viitor, când vom miza pe specializarea inteligentă și economia digitală. Ne vom alinia acestor trenduri de la nivelul Uniunii Europene, promovând domenii de înaltă calificare”.

  

Cea de-a doua parte a evenimentului a fost dedicată beneficiarilor și prezentării proiectelor implementate în actuala perioadă de programare. S-a discutat, alături de aceștia, despre dezvoltarea IMM-urilor, cu accent pe marketing și digitalizare, despre accesul antreprenorilor la finanțare, despre manangementul resurselor umane și inovație.

 

Simultan, beneficiarii Start Up Plus și Diaspora Start–Up și-au prezentat la standuri proiectele și ideile, intrând în dialog cu viceprim-ministrul Raluca Turcan și cu ministrul Fondurilor Europene Ioan Marcel Boloș.

 

La evenimentul Start Up Next, desfășurat la Palatul Parlamentului, au participat sute de beneficiari ai Programului Operațional Capital Uman, reprezentanți ai autorităților publice centrale, instituții financiare, mass-media.

 

Evenimentul Start-Up Next a fost organizat în cadrul Acordului încheiat între Ministerul Fondurilor Europene și Banca Mondială, sub umbrela proiectului “Sprijin pentru Implementarea Programului Operațional Capital Uman (POCU) 2014 – 2020”.

 

Proiecte

 

Start-up-ul Handmade Alda

Pentru mulți dintre cei care cumpără obiecte handmade, contează nu doar obiectul în sine, ci și semnificația și povestea din spatele lui. Handmade Alda a …

Vezi detalii


Start-up-ul BijouQueen

BijouQueen SRL își propune să creeze și să comercializeze obiecte unicat, de calitate și personalizate în funcție de cerințele clientului. Oferta firmei este diversificată: bijuterii …

Vezi detalii


Start-up-ul Sweetie Pie

Cofetăria a fost deschisă într-o zonă populată a orașului, iar spațiul oferă atmosferă caldă și primitoare.   Start-up-ul se axează pe promovarea cercetării pentru îmbunătățirea …

Vezi detalii
 

Galerie foto

previous arrow
next arrow
previous arrownext arrow
Slider