Proiecte de succes Publireportaj POIM


A devenit principala poartă de intrare a investitorilor în regiunea Moldovei, este prezentat ca exemplu de bună practică în utilizarea fondurilor și se află pe lista proiectelor de succes din Uniunea Europeană. Și foarte important este că, în doar doi ani, modernizarea Aeroportului Internațional Iași a devenit realitate.
 
REZULTATE ÎN TIMP RECORD
 
Totul a pornit de la dorinţa de a creşte atractivitatea pentru călători, dar şi de a conecta Aeroportul Iaşi la alte puncte aeroportuare naţionale şi internaţionale. De la idee, la concretizarea ei, nu a fost decât un pas şi acesta s-a făcut cu fondurile UE. Lucrările de extindere a infrastructurii aeroportului au început în august 2013 şi au fost finalizate cu succes în octombrie 2015. Pe durata lucrărilor, traficul aerian la Aeroportul Iași nu a fost întrerupt şi nu au fost înregistrate incidente. Cu o singură excepţie, o întrerupere de cinci zile pentru racordarea noii piste la platforma de staționare.
La început, beneficiarul a urmărit să obțină condiții mai bune de operare pentru companii, atragerea mai multor operatori şi înființarea unor noi rute. Acum, se poate lăuda că a ajuns de la o singură rută externă, în 2012, la 19 rute externe, în 2019. Operează zboruri regulate, cu patru companii aeriene, având în total 22 de curse directe. Ţintea creșterea semnificativă a numărului de călători, iar astăzi a ajuns să fie aeroportul regional aflat pe locul trei în ţară, după numărul de pasageri procesați într-un an.
Cifrele anilor de după încheierea proiectului arată că şi rezultatele sunt de cursă lungă. În noiembrie 2017, aeroportul a înregistrat primul milion de pasageri, iar anul trecut acest prag a fost atins cu o lună mai devreme. Practic, au fost depășite toate prognozele inițiale care indicau că se va ajunge la 1 milion de pasageri abia după cinci ani de la darea în folosință a noii piste. Aeroportul Iași, însă, a ajuns la această performanţă chiar mai devreme. În plus, începând cu anul 2016, Aeroportul Iași se auto-susține din punct de vedere financiar 100%.
 

 
S-a construit prima pistă de decolare-aterizare cu structură flexibilă din România, şi aceasta a fost chiar aici, la Aeroportul Internaţional Iași. Cu o lungime de 2400 m şi o lăţime de 45 m, are şi o instalație de balizaj luminos de categoria a III-a. A fost finalizată încă din 2014, cu un an mai devreme decât a fost stabilit iniţial. Platforma de staţionare s-a dublat, ajungându-se la 9 stand-uri şi o suprafaţă de 50.000 mp. În doar 5 zile s-a construit o nouă cale de rulare, cu o lungime de 300m.
Recordurile nu se opresc aici. Noul terminal construit, T3, destinat curselor internaţionale, a fost inaugurat la doar şase luni după începerea lucrărilor. Acesta poate primi 320 de pasageri pe oră şi este dotat cu 6 birouri de check-in. Practic, este de trei ori mai mare decât terminalul existent T2, având o suprafaţă de 3600 mp.
 
„Odată cu finalizarea proiectului, am primit o serie de reacţii pozitive din partea ieşenilor şi nu numai. Români din toate colţurile, dar şi cetăţeni străini ne-au spus că sunt uimiţi de schimbarea rapidă a aeroportului. Cel mai mult a fost apreciat faptul s-a fluidizat traficul. Or, asta se datorează în primul rând construirii noului terminal dotat cu mai multe birouri de check-in şi mai mult spaţiu. Majoritatea dintre ei au sesizat modificările vizibile şi ne-au încurajat să continuăm, fapt care ne bucură şi ne motivează să perseverăm”, ne-a mărturisit Ștefan D., angajat al Aeroportului Iași.
 
POARTA DE INTRARE ÎN MOLDOVA
 
Proiectul de modernizare a Aeroportului Internaţional Iași ilustrează foarte bine intenția UE privind finanțarea investițiilor în infrastructura de aerodrom. În doar câţiva ani, Aeroportul a devenit o afacere a comunităţii, fiind principalul motor de dezvoltare economică a întregii regiuni şi poarta de intrare în zonă pentru tot mai mulți investitori străini.
A crescut accesibilitatea locală, și ca urmare s-au creat locuri noi de muncă, în special în industria IT. Pluralismul de rute a adus şi mai multe oportunități pentru Municipiul Iași, între care schimburile economice și culturale cu oraşe importante din UE, dezvoltarea unor sectoare ale industriei locale şi, foarte important, facilitarea reîntregirii familiilor plecate în străinătate.
Peste toate acestea, datele furnizate de Aeroportul Iași arată şi o creștere a PIB-ului local. La nivelul anului 2017, PIB-ul judeţului Iași era echivalentul a 90% din PIB-ul statului vecin, Republica Moldova. Cererile de închiriere pentru spaţii de birouri este de 7 ori mai mare faţă de anul 2012. Fără îndoială, poate fi şi o punte de relansare a turismului local.
Povestea Aeroportului Iași nu se opreşte aici. Echipa aerodromului din nordul ţării este tot mai hotărâtă să continue modernizarea infrastructurii prin accesarea fondurilor europene. Pentru finalul anului 2019, Aeroportul Iași estimează o cifră de 1.500.000 de pasageri. În fiecare lună de vară, 150de mii de pasageri vor beneficia de serviciile aeroportului, iar în perioada rece afluxul lunar de călători nu va scădea sub pragul de 100 de mii.
 

CONTEXT
 
Proiectul „Dezvoltarea şi Modernizarea Aeroportului Internaţional Iaşi – Extras din SF, în vederea executării parţiale a obiectivului Modernizare Modulul I – etapa intermediară – Pista 2400m – extindere suplimentară platformă parcare aeronave şi terminal pasageri” a fost finanţat din fonduri europene prin Programul Operaţional Sectorial Transport (POS-T) 2007 – 2013, Axa prioritară 2 – Modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii naţionale de transport situată în afara axelor prioritare TEN-T, în scopul dezvoltării unui sistem naţional durabil de transport, D.M.I 2.4 – Modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii de transport aerian.
Proiectul s-a derulat pe o perioadă de doi ani și a urmărit dezvoltarea și modernizarea Aeroportului Internațional Iași. A beneficiat de o investiţie totală de 50,6 milioane Euro, din care 37 milioane Euro cheltuieli eligibile, între care 85% din fonduri europene, 13% contribuția bugetului de stat şi 2% contribuția Aeroportului Iaşi.