Comunicate de presă

AM POCU a organizat, astăzi, în București, prima sesiune de formare a beneficiarilor de fonduri contractate prin acest Program pentru a preveni apariția neregulilor și fraudelor în implementarea proiectelor.

Beneficiarii de proiecte finanțate prin POCU pot participa la sesiuni de lucru organizate în fiecare regiune de dezvoltare. Vor fi organizate 23 de sesiuni de formare, în timpul cărora se va pune accent pe diseminarea informațiilor necesare privind prevenirea neregulilor, combaterea fraudei sau evitarea conflictului de interese.

„Prevenție, nu corecție este ideea de la care am pornit în construirea acestui program dedicat beneficiarilor. Astfel ne propunem să asigurăm o interpretare uniformă a legislației și să identificăm din timp neconcordanțele de abordare sau posibile interpretări greșite de legislației. În acest fel, plecând de la experiența din perioada trecută de programare, unde ne-am confruntat cu un număr mare de nereguli, ne dorim să prevenim posibilele nereguli în gestionarea fondurilor europene”, a declarat Laura Dințoi, directorul general adjunct al Autorității de Management POCU.

Instruirea beneficiarilor este o premieră în ultimii șapte ani de implementare a Fondului Social European în România – sursa de finanțare a POCU în actuala perioadă de programare, respectiv a Programului Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane în perioada de programare 2007-2013. Rezultatele vor fi benefice atât pentru Autoritatea de Management, cât și pentru beneficiarii POCU, care sunt invitați să se înscrie la sesiunile de formare.

Acest program de formare a fost dezvoltat de MFE împreună cu Banca Mondială, în baza Acordului de Asistență Tehnică dintre cele două instituții, având ca obiectiv sprijinul acordat în implementarea Programului Operaţional Capital Uman.