Intrebari despre fonduri

Politica de coeziune reprezintă principala politică de investiții a Uniunii Europene. La nivel european se aprobă un pachet legislativ privind politica de coeziune, implicit bugetul destinat fondurilor europene ce vor fi distribuite între statele membre.

Fondurile europene sunt gestionate în prezent de fiecare stat membru în parte, prin intermediul unor acorduri de parteneriat elaborate de statul membru și aprobate de Comisia Europeană.

Finanțarea din partea UE trebuie să se concentreze pe domenii în care se poate realiza cea mai mare valoare adăugată la nivelul UE, iar alocările la nivel de Stat Membru sunt negociate cu Comisia Europeană.