Proiecte de succes

Delta Dunării este a doua ca mărime din Europa și una dintre puținele din lume care și-au păstrat o mare biodiversitate. Aceasta are peste 30 ecosisteme în care trăiesc 5.429 specii, dintre care 1.839 fac parte din floră, iar 3.590 din faună. Începând cu 1990 Delta a fost inclusă de UNESCO în circuitul rezervațiilor mondiale ale biosferei.

 

Pentru că este o adevărată comoară vie, Delta Dunării, alături de alte arii românești protejate ale rețelei ecologice Natura 2000, beneficiază de finanțare prin intermediul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM). În actuala perioadă de programare (2014-2020) pentru protejarea și sporirea biodiversității au fost alocate 68 milioane euro pentru conservarea habitatelor.

 

În 2017, 33.000 turiști au vizitat Delta Dunării, iar în 2018 numărul lor s-a dublat, ajungând la 60.000. Pentru că interesul turiștilor a crescut considerabil, Delta are nevoie de protecție suplimentară pentru a-și păstra habitatul.

 

Fiți turiști responsabili și vizitați cea mai bine conservată deltă europeană: https://www.youtube.com/watch?v=1B6dlPcMv8M